/
/
Corpore Vital Dacia

Clinica Corpore Vital Dacia

CLINICA CORPORE VITAL DACIA – Redăm sănătatea, restabilim echilibrul!

Suntem o echipă de tineri profesioniști care aleg în fiecare zi să lucreze din pasiune. Clinica de Recuperare Medicală CORPORE VITAL DACIA a apărut ca o necesitate iminentă a vremurilor prezente și, mai ales, ca un rod al ambiției și al visurilor care ne-au motivat întreaga evoluție ca terapeuți. Totodată, considerăm că cel mai mare impact asupra prezentului îl are contactul cu cel de lângă noi. Așadar, vom urmări mereu să existe o relație deschisă și apropiată între pacient și terapeut.   În momentul în care am înțeles că viziunea noastră pare a fi dintr-o altă lume, am decis să o construim chiar noi: o clinică de recuperare, masaj și reflexoterapie, în care medicina tradițională și știința modernă (bioinformatică, bioenergie și neurologie) se completează. Un loc în care știința și atmosfera relaxată, personalul prietenos reușesc să se adapteze individualității fiecărui pacient, pentru a-l încuraja pe acesta să privească încrezător spre viitor.   Intervențiile și recuperările medicale sunt, de multe ori, costisitoare nu doar fizic (timp și implicare) sau financiar, dar mai ales la nivel emoțional. Obiectivul nostru este unul singur: acoperirea tuturor nevoilor pacientului, de la intrarea în clinică până în momentul recuperării. Accentul este pus pe relația dintre maseur și pacient, fiind atent analizate, împreună cu acesta, toate aspectele.   Știm foarte bine că viața implică multe variabile, așadar fiecare plan de tratament va ține cont de nevoile specifice fiecărei persoane care ne trece pragul, astfel încât, la final, vizita la clinica noastră să fie o experiență cât mai plăcută.  

Citește mai departe

Servicii

EVALUARE/CONSULTAȚIE:

  • Consult și control medical (Medicină Fizică și reabilitare)
  • Evaluare neuro-musculo-scheletală
  • Evaluare  și terapie adulți
  • Evaluare și terapie pediatrică

KINETOTERAPIE:

  • kitetoterapie pediatrică
  • kinetoterapie adulți
  • reeducare mers
  • kinetoterapie neurologică
  • aplicare benzi kinesiologice

  ELECTOTERAPIE:

  • Terapie Electo-Neuro-Feedbeak (ENF)
  • Baie galvanică
  • împachetare cu parafină
  • laserterapie
  • magnetoterapie
  • unde scurte
  • ultrasunet
  • curent trabert/tens/diadinamic/ interferențiali
  • electostimulare
  • Bioenergoterapie Fohow
  • Bioelectroterapie Fohow cu electrozi

  TERAPII MANUALE:

  • Masaj Terapeutic
  • Masaj Decontracturant
  • Drenaj limfatic manual
  • Masaj Relaxare
  • Masaj cu roci vulcanice
  • Masaj Sportiv Profund
  • Masajul gravidei
  • Masajul bebelușului
  • Deep Tissue Massage
  • Masaj sculptural facial
  • Împachetare Thermo Frio Shock
  • Masaj Anticelulitic

PACHETE:

  • Terapie Relaxare de cuplu
  • Pachet Terapie Cranio-Sacrala+Reflexoterapie
  • Masaj Anticelulitic+ImpachetareThermoFrioShock
  • Masaj Anticelulitic + Thermo capsulă

TERAPII ENERGETICE:

  • Reflexoterapie
  • Masaj Shiatsu
  • Masaj Thai Regal
  • Terapie Reiki
  • Terapia Cranio-Sacrala
  • Pranoterapia

SALINĂ ARTIFICIALĂ

Articole publicate de Clinica Corpore Vital Dacia

Ce este accidentul vascular cerebral și cum putem face o recuperare corespunzătoare?
Ce este accidentul vascular cerebral și cum putem face o recuperare corespunzătoare?
Accidentul vascular cerebral este o patologie complexă, pacienți cu această afecțiune au nevoie de emaptie, înțelegere și tratament individualizat....
Ce este platfusul și cum te ajută kinetoterapia
Ce este platfusul și cum te ajută kinetoterapia
Abordarea kinetoterapeutică la Corpore Vital Dacia Platfusul, cunoscut și sub denumirea de picior plat, este o afecțiune frecvent întâlnită, caract...

Întreabă-ne cu ce te putem ajuta sau programează-te online

(vei fi contactat de recepția acestui centru spa)

IMPORTANT: Dacă ai un eVoucher / eCard Wellandia, completează formularul de AICI.
Formularul de mai jos nu este pentru programări cu eVoucher / eCard Spa.

Prenume *
Număr de telefon *
Email *
Data
Observații *

Noul eVoucher

Dăruiește o experiență SPA cuiva drag, prin noul e-Voucher Wellandia, valabil în toată țara.

Contact

program de lucru :

  • Luni-Vineri 9:00-20:00
  • Sâmbăta: 9:00-14:00
Motiv respingere *

Autentificare

Nume utilizator *
Parola *

Încă nu există recenzii. Fii primul care scrie una.